Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, efectuează în perioada 12-18 iulie o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, prilej cu care se va întâlni cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, şi cu alţi oficiali militari NATO şi americani de rang înalt, informează Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit sursei citate, vizita oficialului român se încadrează în acţiunile de consolidare a cooperării cu Statele Unite în domeniul apărării.
„Relaţiile solide şi dinamice de colaborare dintre militarii români şi americani reprezintă o componentă vitală a Parteneriatului Strategic, care urmăreşte consolidarea securităţii României şi promovarea ţării noastre ca vector de stabilitate în Europa de Sud-Est”, precizează MApN.